Ţi-a plăcut volumul Ce poţi face cu două cuvinte?
Atunci poţi participa la concurs pentru a fi chiar tu unul dintre tinerii autori sau ilustratori care vor fi publicaţi în antologia Ce poţi face cu două cuvinte – Secţiunea Junior (apariţie: toamna 2012).
Ce poti face cu doua cuvinte, Liviu Papadima (coord.)
„Cum se fac poveştile?
Din cuvinte, cum altcumva?! Bine-bine, dar din cuvinte se mai face şi tema pentru acasă la chimie, şi cartea de bucate a mamei – chit că mai are şi poze – şi nota de plată la telefon – aoleu, aia are şi cifre! Ce se pune în cuvinte, ca să iasă din ele poveste?
Zău dacă ştiu. Le-ar trebui, cred, ceva care să le încălzească şi să le înmoaie un pic. De unul singur, un cuvânt e morocănos şi ursuz. Se uită la tine ponciş şi-ţi mârâie înfundat: „Eu atât am avut de zis!”
Şi când sunt mai multe laolaltă?
Vezi, aici se încurcă treaba. Dacă le-nşiri ca soldăţeii la paradă sau dacă te strădui să-l pui pe fiecare la locul lui, ca elevii care-şi ştiu fiecare locul în bancă, or să se bucure, ce-i drept, de vecinătate şi-o să le mai treacă mofluzeala. S-ar putea chiar să-ţi zâmbească, ca vânzătorul de la dugheana din colţ, care te întreabă întotdeauna după ce îţi dă ce ai cerut: „Mai doriţi şi altceva?” Să nu te-apuci însă, cu niciun chip, să le răspunzi că habar n-ai ce vrei! Dacă vrei o poveste, dacă vrei ceea ce nu ştii şi nu poţi şti că vrei, lasă-le mai bine să spună ele ce au de spus.”
Liviu Papadima
Ce trebuie să faci pentru a participa? REGULAMENT
.
Alexandria Librării, Grupul de Iniţiativă a Românilor din Basarabia, Shopping City Suceava şi Universitatea Ştefan cel Mare Suceava organizează pe 7-8 aprilie 2012 concursul “Ce? Unde? Când?”. La acest concurs de cultură generală participă echipe formate din câte 5 jucători care trebuie să răspundă la întrebări de inteligenţă, logică, şi perspicacitate. În Suceava, concursul se va desfăşura sub forma unui turneu între facultăţile Universităţii Ştefan Cel Mare. Evenimentul va avea loc în Shopping City Suceava şi va reuni 9 echipe reprezentate de cei mai erudiţi studenţi de la 9 facultăţi diferite. Sâmbătă, la ora 11.00, vor avea loc 3 dueluri eliminatorii, echipele câştigătoare vor accede în faza finală. Premiile vor fi oferite de Shopping City Suceava şi Alexandria Librării.
Alexandria Librării, Shopping City Sibiu, ACS Logismart Sibiu şi Direcţia Generală pentru Sport şi Tineret Sibiu organizează în perioada 5-6 noiembrie a doua ediţe din „Cupa Shopping City Sibiu la Şah”, concurs ȋmpărţit pe două categorii : copii sub 10 ani şi copii sub 7 ani.
Program:
5.11.2011 – ora 11 – Festivitatea de deschidere şi primele 3 runde
5.11.2011 – ora 17 – Rundele 4-6
6.11.2011 – ora 11 – Rundele 7-9 apoi Festivitatea de premiere
Câştigătorii vor primi premii în cărţi, vouchere de cumpărături, medalii şi cupe în valoare totală de 3.000 lei.
Parteneri: Editura Corint Junior, Editura Gama, Editura Litera, Corint, Leda, Editura Girasol, Etex Trade Sibiu.
Denumit “sportul minţii”, şahul este unul dintre cele mai cunoscute jocuri de strategie. Asta face din el un sport nu neapărat solicitant cât mai degrabă incitant.
În perioada 08-10 septembrie a avut loc cea de-a treia ediţie din Cupa Toamnei la Şah – Alexandria Librării. Concursul, disputat pe suprafaţă mare de joc (3 x 3 metri) a fost câştigat de Dumitrescu Eduard ( Suceava) şi de Moroiu Marius (la competiţia organizată în Promenada Mall Focşani). Câştigătorii au primit premii în cărţi oferite de partenerii Alexandria Librării: editurile Corint, Corint Junior, Leda, Girasol, Gama şi Litera.
Cupa Toamnei la Şah – Alexandria Librării din Shopping City Suceava
Locul I Dumitrescu Eduard
Locul II Pădurariu Mihai
Locul III Neagu Valentin
Arbitru Cristian Raţiu
Mai multe fotografii găsiţi pe pagina noastră de Facebook.
Cupa Toamnei la Şah – Alexandria Librării din Promenada Mall Focşani
Locul I Moroiu Marius
Locul II Lupu Alexandru
Locul III Anghel Andrei
Arbitru Toma Elena
Mai multe fotografii găsiţi pe pagina noastră de Facebook.
Cumpără caiete și rechizite PIGNA, cere talonul de tombolă, completează-l și apoi depune-l în orice librărie Alexandria pană la 02.10.2011, data poștei și poți caștiga unul din următoarele super premii:
♦ 2 scootere
♦ 300 de biciclete Mountain Bike cu jantă dublă și suspensii
♦ 2000 de ghiozdane din colecțiile “Naruto”, “Galactik Football”, “Disney” și “Michael Jackson”
Succes!
Concursul este destinat tuturor prietenilor Alexandria Librării din comunitatea Facebook. Puteţi participa AICI.
Cine a spus: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” ? Cum comentaţi ?
Această afirmaţie este atribuită lui Malraux, însă sunt foarte mulţi cei care consideră că e un fals, că Malraux nu ar fi spus niciodată aces lucru. Care este părerea voastră? Vă provocăm la dezbatere.
Premiul este unul pe masură: o carte religioasă valoroasă. Puteţi alege între “Biblia bilingvă română-engleză” (Editura Societatea Biblică din România) şi “Sfanta şi Dumnezeiasca Evanghelie” (Editura Institutului Biblic şi de misiune ortodoxă). Câştigă cel care aduce argumentul cel mai solid.
Concursul este valabil în perioada 26 august -10 septembrie 2011.
Valoarea premiului: 240 lei
|
Biblia bilingvă română-engleza
Societatea Biblică din Romania
Coperta din piele, cu fermoar
Margini aurii şi index pe cotor
sau
Sfânta şi Dumnezeiasca EVANGHELIE
“Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă”
Bucureşti - 2010, 452 pagini |
Alexandria Librării organizează la începutul lunii septembrie cea de-a III-a ediţie din “Cupa Toamnei la Şah – Alexandria 2011”. Concursul se va desfăşura pe suprafaţă mare de joc (3×3 metri) în faţa librăriilor Alexandria din Shopping City Suceava şi Promenada Mall Focşani, după urmatorul program:
-25 august – 07 septembrie 2011: înscrierea participanţilor
-08-09 septembrie 2011 – fazele preliminare ale Concursului
-10 septembrie 2011 – etapele finale, acordarea premiilor
Competiţia (organizată în sistem eliminatoriu) este destinată copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 7-15 ani. Câştigătorii vor primi ca şi premii cărţi şi auxiliare şcolare oferite de partenerii noştri, editurile: Corint, Corint Junior, Leda, Girasol, Gama şi Litera. Înscrierile se fac la librăriile Alexandria din Shopping City Suceava şi Promenada Mall Focşani. Denumit “sportul minţii”, şahul este unul dintre cele mai cunoscute jocuri de strategie. Asta face din el un sport nu neapărat solicitant cât mai degrabă incitant.
Competiţii asemănătoare vor avea loc la finalul lunii septembrie şi în Hello Shopping Park Bacău şi Promenada Mall Sibiu.
|
|
|